Noaptea

Îmi place să aştept noaptea să se lase,
să văd cum în întuneric pământul coase,
cum stinge mii de glasuri, somnul aducând,
cu luna felinar printre nori călcând.

Suflarea ei rece închide fiecare poartă,
păşind încet pe nori, doar câinii o mai latră.
Dar ea nu se sperie, ci merge mai departe
numărând orele ce de ziua o desparte.

Iar pe drumul său presară mii de stele,
care ard mocnit înfundate-n tăcere.
Cu vocea sa dulce adoarme rând pe rând
pe toţi ce au prea multe regrete în gând.

Au trecut multe ore de când ochii mi-a închis
şi fără voinţa mea sunt prins într-un neînteles vis,
dar mă las în voia sa, căci oboseala mă învinge,
mă voi trezi când lumina soarelui mă va atinge.

Plimbă-te noapte neagră şi adu somnul sfânt,
înconjoară lumea toată de pe acest pământ,
ore-n şir presară stele, apoi...ridică cortina
ca peste întreaga lume să vină lumină.

(scrisă în 19/20.11.2005 00:30/00:35)