Act


N-am depasit niciodata preludiul acestui sfarsit, n-am muscat lobul care s-a temut de dintii mei si n-am lins rana pentru care m-am izbit de umbre pe strada, incapabil sa vad oamenii. Imi desfac o vena sa iasa cristalele de sare, ca uleiul din apa sa iasa la suprafata lesinul care ma taraste in genunchii mintii la picioarele unei creaturi fara chip, fara suflet, fara carne pe oase. Mi-au trebuit cativa ani nisiposi, batuti de vant, sa inteleg ca nu are nimic si tot ce credeam ca detine, s-a lipit de mine, mi-a intrat ca un vierme prin ochi, in conductele ratiunii. Cica despartirile ar fi triste, dar noi iubito ne-am despartit in fiecare zi, ne-am rupt si ne-am abandonat bucati mutilate pe margini de drum pustiu. Nimeni n-a trecut sa ne vada ramasitele pierind sub ploi insetate de pamant, nimeni n-a trecut in viata sa pe langa putregaiul dovada existentei noastre pacatoase si daca cineva totusi ne-a zarit, zacand beti sau morti, n-a stiut cum sa ne uneasca, sa formeze din noi un singur trup. Cred ca asa ne-ar fi fost bine, cu patru maini imbratisate, cu patru ochi asezati in rand sa nu se poata vedea, cu o singura gura, intr-un vesnic sarut. Adio n-are sens ca nu vorbim aceeasi limba cu dialect in sentiment. Cu bine nu-mi place ca mi-am propus sa nu mai mint. Pe curand n-ar fi valabil si nu vreau sa dormi cu asteptarea in brate. Cel mai bine e sa-ti spun: Ai grija de tine! Eu nu o voi mai face.

Myself


Usor sa nu-ti frangi articulatiile atinse de microbul indoielilor nerostite,incet sa nu-ti auda nimeni ezitarile, insesizabil sa nu-ti observe nimeni pasii prin pamantul care te inghite, te absoarbe! Acum, cat nimeni nu-ti ofera atentie pentru ca esti depasit, ridica-ti scheletul frumos acoperit de materiale care nu vorbesc despre tine cel care esti ci despre cel care vrei sa fii, acum strange-ti fiinta spulberata sub haina si fa-ti drum printre oameni fara sa le mai oferi ceva, nici macar priviri! Degeaba te superi, tu nu stii cum sa privesti, patrunzi prea adanc, scormonesti creiere imbacsite de rutina si nu mai uiti niciodata. Nu-ti mai poti aprinde nici tigarile asa cum faceai pentru ca acum iti scapa printre degete otrava izgonita de un miros proaspat cu note de viata si fragezime halucinanta. Mi-e mila de tine cand nu stii sa te bucuri... Te-as invata sa traiesti, dar tu mori cu placere in fiecare zi, ti-as spune cum si unde trebuie sa privesti sa simti deliciul momentelor pe care le treci cu vederea, obsedat de anormalitate. 

Dar n-ai incredere decat in instincte. Esti bogat cretinule si-ti risipesti averea... Te-as calca in picioare, te-as zdrobi cu invidie pentru ca in carcasa sufletului tau nu atarna tot ce ai, dar te trage in jos ceea ce nu poti avea! Te crezi uman si astepti ziua in care vei fi scuzat doar pentru faptul ca esti om, dar la randul tau ai facut oameni fara sa stii ce-i va putea scuza pe ei pentru erorile tale. Mereu esti obosit, niciodata nu-mi poti raspunde si mereu taci leganandu-mi luciditatea pe fundul unui pahar, izbindu-mi ecoul glasului intre cuburi de gheata. Ti-e frica, imi dau seama, dar nu fugi pentru ca inca te mai sustine coloana, esti inca drept desi te apasa inconstienta si zaci pe dinauntru ca o epava in ape reci si tulburi. Azi, te-ai simtit mai barbat ca niciodata si te-ai imbatat cu putere din trupul unui nou inceput privind cinci degete strangandu-ti aratatorul. Te sprijini de pereti apasandu-ti cu mana pieptul... Lasa-ma sa cred ca de fericire!