Cu timpul am cladit locasul unor personalitati multiple, incaltand adesea papucii celor din jur, esenta tare din viata ce ei o cred a lor (cand ei si-o etaleaza in vazul tuturor cersetorilor de barfe). Am strans in felul meu sireturile si am pornit in plimbare pe potecile impaienjanite, unde mi-am facut asa de multi prieteni incat socotitoarea mea stirba de abia ii aduna pe toti. Stiu ca bratele mele de fier vor mai pierde din bilutele colorate, insa, oriunde si-ar indrepta fiecare traiectoria pe podeaua lumii, nu le voi uita nicicand. Una dintre bilute mi-a dat de ca si tema regasirea acestui inger pierdut sub care mi-am descris gandirea in fel si chip. Am promis de mult ca voi elimina fiecare umbra ce erupe din mine, ramanand doar lumina pura ce o emana sufletul, dar cum pot sa ma regasesc cand sunt prea ocupata sa ascund atatea imagini clare? M-am inscris inconstienta intr-o lupta continua in care pierd mai tot timpul eu, unde replicile vin dupa si nu la inceput, la fel ca si regretele. Tot ce ramane dupa haosul mintal sunt poze in care zambesc.
Un inger pierdut printre cioburi de vise, teritorii pustii necucerite, cearceafuri murdare intinse pe sarme si nespuse juraminte traieste nesabuit cu voi, multimea. Ii poti citi cu usurinta destinul de pe gatul muscat fara mila, caci el nu se ascunde decat de dansul. Inchis in propria-i colivie de amintiri, cu doua aripi stranse, rupte de la smucirile permanente de a se desprinde de vise, se va inalta cat de curand, caci le simt radacinile pana in inima. Va imbratisa fluturii ce i-a lasat de multe ori sa scape, somnoros sa-si deschida ochii limpezi. Lasa-l putin sa se trezeasca complet, fiindca lumea e prea mare, iar vazul sau slab l-a facut prost si naiv. Daca isi va intoarce privirea de la tragicul cimitir pe care-l are in campul vizual de ceva vreme, isi va regasi pe o foaie de hartie raspunsurile la toate ce-l framanta si atunci vor cadea dimprejurul sau braiele forjate, eliberandu-l. Eu inca mai am multe de invatat despre mine ca apoi sa ii pot deslusi pe altii...
Un inger pierdut printre cioburi de vise, teritorii pustii necucerite, cearceafuri murdare intinse pe sarme si nespuse juraminte traieste nesabuit cu voi, multimea. Ii poti citi cu usurinta destinul de pe gatul muscat fara mila, caci el nu se ascunde decat de dansul. Inchis in propria-i colivie de amintiri, cu doua aripi stranse, rupte de la smucirile permanente de a se desprinde de vise, se va inalta cat de curand, caci le simt radacinile pana in inima. Va imbratisa fluturii ce i-a lasat de multe ori sa scape, somnoros sa-si deschida ochii limpezi. Lasa-l putin sa se trezeasca complet, fiindca lumea e prea mare, iar vazul sau slab l-a facut prost si naiv. Daca isi va intoarce privirea de la tragicul cimitir pe care-l are in campul vizual de ceva vreme, isi va regasi pe o foaie de hartie raspunsurile la toate ce-l framanta si atunci vor cadea dimprejurul sau braiele forjate, eliberandu-l. Eu inca mai am multe de invatat despre mine ca apoi sa ii pot deslusi pe altii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu